G.A.L. ,,Țara Zarandului” a participat la Conferința „Elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală GAL pentru perioada de programare 2014 – 2020 a UE”
Discursul lui Dacian Ciolos:
„Vă mulţumesc pentru invitaţie! Cred că nici nu mai are rost să spun că, bun, acum am venit în calitate de prim-ministru, am venit în calitate de Dacian Cioloş. Ştiţi că am mai fost la întâlniri cu GAL-urile şi pe vremea când eram ministru, şi pe vremea când am fost comisar, acum – ca prim-ministru.
Important este să asigurăm o anumită continuitate a activităţii dumneavoastră, continuitate şi evoluţie, în acelaşi timp. Şi nu vreau să ne formalizăm prea mult în discuţia aceasta, să țin discursuri. Sigur, mi-am notat câteva lucruri aici, ca să nu le uit, dar vă provoc să vă gândiţi, să treceţi şi să trecem la o altă etapă în ceea ce priveşte rolul grupurilor de acțiune locală în dezvoltarea României – dezvoltarea comunităţilor rurale ale României, hai să zicem, în faza aceasta. Deci, vă invit să ieşiţi din şablonul agricultură, nu pentru că agricultura nu este importantă – vă daţi seama că nu o să fiu eu cel care să spună lucrul acesta – dar vă spun asta pentru că dumneavoastră aveţi un potenţial mult mai mare decât strict limitat la dezvoltarea agriculturii.
Eu, unul, mă bucur de modul cum au evoluat lucrurile cu dezvoltarea grupurilor de acţiune locală, de când ele s-au constituit şi până acum. În prima perioadă bugetară, 2007-2013, în ciuda dificultăților şi complicaţiilor administrative, birocratice, aţi reuşit totuși să consolidaţi o comunitate care este importantă şi care are deja o experienţă în spate de aceşti câţiva ani, are o experienţă de câteva mii de proiecte selectate – am notat aici, 3.695 de proiecte selectate ale GAL-urilor, în valoare de aproape 100 de milioane de euro, şi pe proiecte de dezvoltare economică, şi proiecte de infrastructură şi, mă rog, proiecte de ordin organizaţional, să spun. Deci, aveţi o experienţă care trebuie valorificată un pic altfel. Şi profit şi de faptul că este domnul ministru aici, să-l rog, împreună cu echipa de la minister şi cu echipa mea de la Cancelarie – eu am mai avut o discuţie cu conducerea FNGAL – să începem să gândim un pic altfel rolul grupurilor de acţiune locală în dezvoltarea comunităţilor rurale din România, care să nu se limiteze doar la dezvoltarea economică a agriculturii.
Eu v-aş provoca să vă gândiţi chiar la a aplica alte tipuri de programe, finanţate din alte fonduri europene decât Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în măsura în care programele respective vizează comunităţile rurale. Este clar că prin PNDR nu putem acoperi toate nevoile comunităţilor rurale. Mă gândesc aici mai ales la partea de dezvoltare comunitară, la partea socială unde avem alte resurse. Vă dau doar exemplul pachetului anti-sărăcie şi al incluziunii sociale, pe care l-am lansat de curând, care cuprinde 47 de măsuri, din care sunt multe care vizează şi pot viza direct comunităţile rurale care pot fi finanţate din PNDR sau din alte programe, alte fonduri structurale. Vă încurajez să vă uitaţi şi pe aceste măsuri şi să vedeţi ce anume credeţi că vă puteţi asuma, pornind de la reţeaua pe care o aveţi, pornind de la experienţa pe care o aveţi şi, mai ales, pornind de la nevoile pe care le aveţi în mod specific în comunităţile dumneavoastră.
Dumneavoastră aveţi avantajul că reuniţi, în acelaşi grup de acţiune locală, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, şi ai structurilor neguvernamentale, şi alte forme asociative, alte tipuri de interes economic, social şi puteţi avea o gândire nu numai multisectorială sau de abordare orizontală, dar şi o gândire teritorială care să depăşească strict delimitările administrative ale unei comune. Deci, de aici aş vrea să pornesc în intervenţia mea, să ne gândim aşa cum au făcut-o deja alte state membre din UE – mă gândesc mai ales la Irlanda, Suedia, Finlanda, ţările nordice, mai ales, care au făcut din GAL un vector de dezvoltare în mediul rural și, chiar dacă această dezvoltare poate să rămână în jurul agriculturii sectorului agro-alimentar, merge mult dincolo de asta. Şi eu asta aş vrea să facem, în cursul acestui an, măcar să definim acest proiect, sigur, în măsura în care dumneavoastră sunteți interesaţi, pentru că prin excelenţă GAL înseamnă o abordare de jos în sus, sau bottom-up, cum îi spune în engleză, termen consacrat, deci de jos în sus.
Nu vreau să fim în situaţia, şi nu o să fim în situaţia în care guvernul să vă impună să preluaţi anumite atribuţii noi. Dar eu vă propun să gândim această formă de parteneriat, în măsura în care dumneavoastră sunteți interesaţi, şi aş spune chiar cu cei dintre dumneavoastră care sunt interesaţi de acest lucru. Pentru că noi tot putem vorbi de resurse financiare, de legislaţie pentru dezvoltarea locală, dar dacă nu avem vectorul acesta de dezvoltare la nivel local, degeaba alocăm resurse financiare şi degeaba facem legi. Şi eu cred că avem acum şansa aceasta, cu experienţa dumneavoastră, să abordăm lucrurile în acest fel.
O să fie, foarte probabil, în perioada următoare, discuţii, dezbateri – aţi văzut că, la întâlnirea cu Asociaţia primarilor comunelor (ACoR), am lansat câteva idei, deja, de a regândi modul de funcţionare a administraţiilor locale, modul de organizare, pentru a creşte eficienţa activităţii lor. Şi, în acest context, cred că pe experienţa GAL putem construi proiecte noi, inclusiv proiecte de, hai să le spun, reorganizare teritorială sau de creştere a eficienţei organizării teritoriale în mediul rural. Avantajul, aici, ar fi că nu discutăm doar cu administraţiile locale – care, sigur, au autoritatea lor, pentru că sunt structuri alese şi au responsabilitatea administrativă a gestiunii comunităţilor – dar avantajul este că, alături de autoritățile locale, în GAL sunt şi alte structuri care pot contribui la dezvoltarea locală. Deci, acesta va fi punctul general, să spun, al intervenţiei mele de astăzi. Haideți să gândim o nouă etapă a rolului GAL. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Asta nu înseamnă că ceea ce este prevăzut în PNDR privind Programul LEADER nu trebuie să rămână în centrul atenției, că nu acesta va fi principalul dumneavoastră rol. Cu asta aţi început, continuaţi, dar hadeţi, încet-încet, să ne gândim şi la cum putem trece dincolo de asta. Şi eu sunt dispus să discutăm şi despre modul cum putem lega alte măsuri, din alte programe operaţionale, de ceea ce fac GAL-urile.
Mă gândesc chiar – pentru că reglementările europene ne permit să extindem experienţa dumneavoastră şi la nivelul orașelor mici şi medii din comunităţile rurale sau nu, sau de lângă comunităţile rurale, acolo unde există interes – să folosim experienţa dumneavoastră sub formă de asistenţă tehnică, sau chiar sub formă de cooperare, pentru a dezvolta astfel de grupuri de acţiune locală şi dincolo de mediul rural. Şi, cum vă spuneam, să începem o implicare a dumneavoastră şi alături de proiectele economice care rămân un element-cheie pentru dezvoltarea comunităţilor rurale, să trecem şi pe proiecte de ordin social, care, o parte dintre ele, sunt finanţate prin PNDR, dar o mare parte sunt finanţate prin alte programe operaţionale. Deci, vă sfătuiesc, vă incit, vă provoc să vă uitaţi şi la aceste posibilităţi! În al doilea rând, dincolo de combinarea părţii sociale cu partea economică, un alt rol important pe care îl văd al GAL este să se implice mai mult în dezvoltarea structurilor asociative, formelor asociative în mediul rural, forme asociative de orice natură, şi cele de natură economică – şi o să revin asupra acestui punct – dar şi cele de natură socială sau de dezvoltare a comunităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale.
Mediul asociativ este încă destul de slab reprezentat în mediul rural şi avem nevoie, printr-o serie de proiecte, să încurajăm acest lucru şi cred că dumneavoastră o puteţi face, aveţi potenţialul să-l faceţi. GAL pot deveni şi un concentrator de servicii în mediul rural şi prin intermediul acestor forme asociative care pot fi dezvoltate. Şi apoi, tot în această direcţie în ceea ce priveşte asocierea un rol important îl puteţi avea şi pe partea de cooperare la nivel local, pe proiecte economice, deci de asociere a producătorilor agricoli, asociere în jurul unor proiecte economice. Aveţi deja experienţă să gestionaţi proiecte economice de dimensiuni mici şi medii şi cred că aceste proiecte economice pot fi un vector şi de organizare a producătorilor. Şi aici o să rog şi Agenţia de Plăţi, AFIR, nu doar să permită, ci să încurajeze această tendinţă. De altfel, vreau să transmit mesajul, să discut şi cu ei direct, dar este domnul ministru aici. Trebuie schimbată un pic sau evoluată abordarea în Agenţia de Plăţi, în AFIR, vizavi de LEADER şi de GAL-uri. Dacă în prima perioadă bugetară Programul LEADER era aşa, un fel de a cincea rotă la căruţă acolo, care mai mult complica lucrurile cu proiecte prea mici, cu complexitate mare, mai ales că mai şi aveau curajul oamenii aceştia să vină şi cu idei noi care nu erau încadrate în anumite şabloane, o să cer AFIR să schimbe total modul de abordare şi să încurajeze să ia GAL-urile ca partener în dezvoltarea comunităţilor rurale. Şi să vedem cum abordăm modul de lucru în cadrul AFIR. Ar fi chiar bine să existe un departament care să se ocupe de asta şi care să înceapă să aibă un alt mod de gândire vizavi de aceste proiecte, pentru că eu pot să-mi dau seama că, la nivel administrativ, pot să fie anumite lucruri complicate. Ştiu, le-am discutat şi cu colaboratorii de la DG AGRI când eram comisar, şi când am gândit noul regulament pentru această perioadă bugetară, şi când am vrut să încurajăm Programul LEADER şi grupurile de acţiune locală, şi când am discutat despre proiecte standard în măsurile standard prevăzute în regulament versus proiecte inovative. Şi pot să înţeleg o anumită rezistenţă pentru că ieşim dintr-un anumit şablon, ieşim dintr-un anumit cadru, dar dacă nu încurajăm proiecte inovative înseamnă că renunţăm la spiritul original al Programului LEADER care tocmai asta avea ca obiectiv, nu să reproducă la scară mai mică proiecte sau măsuri din PNDR-ul de bază, ci să inoveze, să avem structuri care să meargă dincolo de asta şi să ne permită să facem să evolueze Programul de Dezvoltare Rurală în timp. Aici, deci, va trebui să lucrăm ca să vedem cum putem lăsa acest spaţiu de manevră grupurilor de acţiune locală pentru a veni şi cu proiecte inovative, dincolo de ceea ce e prevăzut în măsuri, pentru că ştiu că Regulamentul de dezvoltare rurală permite acest lucru, dar trebuie să ne organizăm noi bine. Şi asta presupune, deci, să avem un mod de abordare adaptat pentru
Programul LEADER şi la nivelul Autorităţii de management din minister şi la nivelul Agenţiei de Plăţi. Deci, asta o să vă rog să vedem cum putem face acest lucru, nu să creştem birocraţia, dar să ne permitem un anumit mod de abordare care să fie adaptat la specificul de lucru al grupurilor de acţiune locală. Tot vorbind de dezvoltarea economică, deci spuneam de cooperare şi de rolul pe care îl puteţi juca în organizarea producătorilor la nivel local, mai ales al producătorilor din dimensiuni mici, mijlocii. La fel, aveţi în Programul de Dezvoltare Rurală acum o serie de măsuri care vizează în mod specific agricultura de mijloc sau agricultura familială, produsele de calitate, produsele specifice adaptate dezvoltării locale, dezvoltarea lanţurilor scurte, de exemplu, pentru valorificarea produselor. Vă rog să folosiţi la maximum aceste instrumente.
Grupurile de acţiune locală prin excelenţă pot să fie vectorul de dezvoltare specifică la nivel local, inclusiv prin intermediul sectorului agricol şi agroalimentar şi, aici, eu m-aş bucura să văd grupurile de acţiune locală implicându-se şi în dezvoltarea unor mărci specifice de produse locale, ca să nu mai vorbesc de produsul montan pe care sper să putem să-l aplicăm cât mai repede, să aplicăm regulamentul acesta european care permite o etichetare specifică pentru produsele montane, unde grupurile de acţiune locală pot juca un rol, dar şi pentru indicaţii geografice, denumiri de origine. Dumneavoastră aveţi o federaţie naţională de grupuri de acţiune locală, aveţi structuri regionale ale grupurilor de acţiune locală, deci puteţi – mai multe grupuri de acţiune locală de pe un teritoriu care acoperă un anumit produs specific, pornind de la experienţa dumneavoastră de a lucra împreună, pentru a defini anumite proiecte comune – să vă implicaţi şi în elaborarea unor caiete de sarcini pentru anumite produse cu indicaţii geografice sau denumire de origine şi care să fie ale dumneavoastră, deci, să fie un instrument de dezvoltare la nivelul unei anumite regiuni. De ce spun asta? Pentru că, până acum, cel mai mult s-au implicat în elaborarea dosarelor pentru indicaţii geografice firmele, companiile private, care au interes direct economic imediat în protejarea anumitor produse.
Ceea ce nu e rău, dar a trebuit să mergem dincolo de asta şi dincolo de interesul strict comercial al unor companii, să punem chiar în valoare specificul local care să pornească de la bază şi care să permită valorificarea unor astfel de produse cu protecţie şi de către producătorii mici şi mijlocii şi nu doar de către companii mari sau mijlocii. Şi asta, dacă nu o faceţi dumneavoastră, pe termen scurt, nu ştiu cine o s-o facă, pentru că nu avem, din păcate, structuri de constultanţă de stat, de asistenţă tehnică, de natură să fie în măsură să aibă expertiza să facă acest lucru. De altfel, pornind sau continuând această idee, cred că ne-am putea gândi sau v-aţi putea gândi şi la modul în care unele grupuri de acţiune locală pot să-şi dezvolte capacitatea de asistenţă tehnică pentru a ajuta producătorii în regiunile dumneavoastră să-şi pregătească proiecte, nu neapărat sau nu doar cele finanţate prin finanţarea strategiilor de dezvoltare locală, deci prin intermediul Programului LEADER, ci chiar pe proiecte, pe alte tipuri de măsuri din PNDR, pentru că avem nevoie de această asistenţă tehnică locală, adaptată producătorilor pe care, din păcate, în momentul de faţă, nu o putem asigura performant. Dumneavoastră aveţi deja această experienţă pentru a pregăti proiecte finanţate în cadrul strategiilor de dezvoltare locală şi v-aţi putea gândi să mergeţi chiar şi dincolo de asta, dezvoltându-vă această capacitate de asistenţă tehnică. O să închei aici spunându-vă că în săptămânile următoare lucrăm împreună cu domnul ministru şi cu Cancelaria la un pachet de măsuri care să vizeze dezvoltarea clasei de mijloc la sate, folosind şi PNDR şi alte programe operaţionale, un pic după acelaşi model pe care l-am folosit şi pentru acest pachet anti-sărăcie, deci luând anumite instrumente financiare, luând anumite instrumente legislative care să stimuleze dezvoltarea clasei de mijloc la sate. O să lansăm, cred eu, în cursul lunii martie şi în aplicarea, în implementarea acestui program sigur că o să avem nevoie şi de sprijinul dumneavoastră, pentru că acesta ar trebui să fie şi un obiectiv al nostru în mediul rural pentru perioada următoare, să dezvoltăm această clasă de mijloc cu reale capacităţi de antreprenoriat, pornind de la agricultură, pornind de la sectorul agro-alimentar, dar care să meargă dincolo de asta şi să constituie o resursă viabilă şi de durată a dezvoltării locale. Sper să putem conta şi pe sprijinul dumneavoastră în această direcţie. O să mă opresc aici.”