Categorie: Evenimente 2017-2023
Târgul de toamnă Băița 27.10.2019
Mult așteptatul Târg de toamnă din Comuna Băița a avut loc în 27.10.2019. Spunem ,,mult așteptatul târg” pentru că este un eveniment care are o tradiție, marchează totodată finalul de an fiind un bun prilej pentru fermierii, meșteșugarii și producătorii locali din Băița și împrejurimile Țării Zarandului de a se strânge alături de autorități locale, institituții publice, societăți comerciale și asociații pentru a face bilanțul anului 2019 și totodată de a discuta și a veni cu propuneri în perspectiva anului ce va urma,acest schimb de idei și bune practici fiind benefic și oportun în raport cu realitățile cu care se confruntă oamenii din teritoriu.
Ţebea, 2019
Expo-Târg 2018
Data de 20 Mai 2018 a adus în Țara Zarandului a V – a ediție a Expo – Târgului, care se desfășoară în Comuna Vața de Jos și adună an de an în cadrul standurilor, meșteri populari, producători locali, crescători de cabaline, bovine, ovine şi păsări, precum și utilaje agricole.
Eveimentul a parcurs același traseu la fel ca în anii precedenți fiind vizitate standurile, jurizarea fiind făcută pe secțiuni pentru ca mai apoi în cadrul festivității de premiere câștigătorii să fie răsplătiți pentru efortul depus pe parcursul anului, precum și pentru menținerea și continuarea activității în agricultură, sau conservarea tradițiilor în ciuda greutăților întâmpinate.
GAL ,,Țara Zarandului” prin obiectul de activitate susține și promovează astfel evenimente fiind prezentă totodată în cadrul acestora, oferind soluții pentru fermieri prin accesarea fondurilor nerambursabile prin măsurile finanțate din Strategia de Dezvoltare Locală 2014 – 2020 a Țării Zarandului, distribuind materiale de promovare a măsurilor și informând persoanele interesate prezente la standul GAL cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de sprijin nerambursabil.
De 5 ani, Expo – Târgul reprezintă un eveniment important pentru teritoriul și comunitatea din Țara Zarandului, fiecare ediție adunând tot mai multi participanți și persoane interesate, aspect ce determină GAL ,,Țara Zarandului” să fie prezentă, să sprijine și să susțină inițiativele și activitățile celor din teritoriul Țării Zarandului!